Cine spune ca nu poti avea vacanta perfecta, fara sa destabilizezi bugetul familiei pe un an intreg???
Atentie, acest articol nu este pentru persoanele care merg doar la 5 *!!!
Care abia s-au intors din Dubai sau Republica Dominicana...
Rema Robi are 3 stele normale, e locatia ideala pentru oamenii care stiu sa se bucure de lucruri simple, peisaje care-ti taie rasuflarea si vor sa aiba amintiri de neuitat.
Cu ceva timp in urma, mi-am dat seama cat de mult bine ne fac vacantele. Constientizand acest lucru, am inceput sa avem cel putin 4-5 pe an.
Concediul preferat e cel de vara, de la mare. Nu ca nu ne-ar place muntele, dar e ca si cum ai alege, pe care dintre cei 2 copii, il iubesti mai mult. :-?
Eu sunt dependenta de soare si de simfonia valurilor, astept fiecare iunie-iulie cu sufletul la gura, ca un copil.
In 2013 fusesem in Halkidiki, am venit de acolo atat de multumiti, insa n-a fost indoiala, unde vom merge anul viitor.
Eu vroiam in Zakinthos, vazusem poze si eram setata pe destinatia respectiva, dar ne-am razgandit si am ales Lefkada.
Prin martie 2014 am luat la rand toate agentiile de turism din Ploiesti. In timp ce vorbeam cu o doamna de la o agentie, mi-am adus aminte, de o mamica de la clasa lui Vlad, care imi povestise cu mare entuziasm despre o pensiune din Lefkada.
Dupa ce mi-a zis numele, am cautat in baza de date a celor de la agentie, dar nu era.
Am plecat de acolo, si pe drum am sunat-o din nou, mi-a explicat ca ei n-au mers prin agentie, ci direct, deoarece aveau recomandari de la niste prieteni, ....deci au mers pe incredere.
Ei platisera, atentie, 20 euro pe noapte;in conditiile in care au fost 5 persoane in apartament.
Le-am povestit si cunostintelor cu care urma sa plecam, si au fost foarte entuziasmati. La agentie gasisem cu 50 euro pe noapte, cu self catering ( autogospodarire). Nu mai vroiam sa fac eu curat in fiecare zi. 8-O
Eu m-am ocupat in totalitate de organizarea vacantei, incepand de la gasirea cazarii perfecte, traseul Ploiesti - Lefkada Town si itinerariul concediului.
Va dati seama, am avut ceva emotii, daca ceva nu-i in ordine, toate oalele se sparg in capul organizatorului.
In seara respectiva, am contactat-o pe d-na Ourania, si am incercat sa rezerv 3 apartamente. O familie s-a ales cu un studio, dar nu i-a deranjat, nici vorba.
Personal prefer apartamentul, iti da senzatia de camin, acasa...
Si diferenta de pret e insesizabila!!!
Apartamentul a costat 30 euro/noapte iar studio-ul 24 euro.
Noi ne-am luat legume, fructe, paste, sosuri, conserve de ton, biscuiti, cereale, bere....de acasa. Nu va recomand, grecii au acelasi preturi ca noi.
Avem o masina cu porbagaj foarte mare!!!
Daca tot am ajuns la autoturism, sa va spun si cat a costat combustibilul. In jur de 900 lei in condiile in care zilnic ne plimbam de la 70 km distanta de vila. Depinde foarte mult consumul masinii, daca aveti un tanc care consuma 14l/100km, evident sa se ajunge la o suma mult mai mare.
Am plecat dimineata la ora 02.00, si am ajuns la 19.00. Am oprit de exagerat de multe ori, dar na, cand pleci in grup, mai faci si compromisuri.
Am scris un rewiev-ul cand am venit, dar azi dimineata am observat ca nu mai era in calculator, asa ca s-ar putea sa mai sar anumite detalii, deoarece il scriu chiar acum.
Am stabilit cu Ourania, s-o sun cand ajungem in oras, si s-o asteptam in fata unui Magazin Porcelania, care avea un panou imens portocaliu.
Ii dadusem detaliile despre cele 3 masini, ea imi daduse despre a ei, iar cand i-am comunicat ca am ajuns, a venit imediat sa ne ia.
Am ajuns in sfarsit la vila, ne-a arata apartamentele. Ce mi-a placut foarte mult a fost faptul ca, am gasit in frigider apa si suc de fructe!!
Apartamentul arata foarte bine, era si inceput de sezon, nu avusesera turistii timp sa faca prostioare.
Vila are doar 2 nivele, parter si etaj, noi am stat la parter si a fost perfect.
De ce???
Pai, au fost niste calduri, de abia mai respiram de pe plaja la masina.....in jur de 40 grade, in perioada 1-10 iulie 2014. La noi in tara, tuna si fulgera, si acolo te topeai ca o inghetata.
Living-ul
Avea o chicineta foarte bine dotata (oale, cratite, fierbator, prajitor paine, tacamuri, tirbuson, farfurii, spatule, cutite.....orice ai nevoie intr-o bucatarie, avea chiar si un cuptor mic.
Frigiderul era din acela foarte mare, se vede in poze foarte clar....nici vorba de miniaturile de la hotel.
Avea o canapea extensibila, masa maricica cu scaune, un LSD cu diagonala mica, si bineinteles Aer Conditionat, care e contra cost in toata Grecia( 5 Euro /zi).
Aici AC a fost GRATUIT!!! Prietenilor nu le venea sa creada, se asteptau din moment in moment sa ne ceara banii. Cunostintele care au recomandat aceasta locatie a spus clar, aici nu se plateste aerul conditionat, si nici nu trebuie sa faceti singuri curat. Cum am facut noi in alte pensiuni din Grecia. :cry:
In tot apartamentul erau picturi superbe, toate lucrari ale Ouraniei, care e medic pediatru, de profesie.
Alt aspect important, daca mergeti cu puii vostri, nu va veti face probleme, daca Domne fereste, apare vreo enterocolita, aveti un medic oricand la dispozitia voastra.
Din micul holulet,.. in dreapta era baia si in fata dormitorul.
Baia era destul de maricica, cel putin la noi in apartament, la studio era micuta.
Dormitorul era camera nostra preferata, deasupra patului era o pictura dreptunghiulara superba, am vrut chiar s-o cumpar, dar mi-a fost teama sa intreb. Cine stie de pret avea??? 8-O :lol:
Era super racoros, parca ajungeai intr-o oaza....vai, ce dor imi e de locul ala!!!
Pacat ca nu mai mergem....dar noi nu vizitam niciodata acelasi loc de doua ori;-) .....
Cu mici exceptii!!! :oops:
Dormitorul avea AC si LSD cu diagonala de 61 cm.
Curatenia
Cearcefurile erau de bumbac/damasc, imaculate......s-au schimbat la 2 zile 8-O, daaa, foarte des. Cu un an in urma, niciodata, in cele 8 nopti, petrecute in Sarti/Halkidiki.
Prosoapele
Eu sunt genul care ar veni si cu cearsaful de acasa, dar acea mamica m-a asigurat ca totul e imaculat....si asa a fost. Curatenie e facuta temeinic, intretinuta, totul ca la carte.
Nu avea lustre aurite, si mobila din abanos, dar era extra clean.
Prietenii mei au calatorit mult, ultima lor vacanta preferata, fusese pe Coasta de Azur, Cannes, San Remo...au fost pur si simplu vrajiti, de aceasta locatie. De pret, caliatea serviciilor si nu in ultimul rand, felul in care am fost tratati de proprietara. Minunat!!!
Era disponibila oricand, dar fara sa fie o prezenta enervanta....un om deoasebit, cum rar am intalnit.
Intr-o seara a facut o cina pentru noi, toate cele 5 apartamente erau ocupate de romani. Din mai, de cand incepuse activitatea, numai conationali au trecut pragul acestei locatii.
Vorba se duce repede... :oops:
In curte erau cateva masute si sezlonguri, asezate pe un gazon ca un covor fin, care te invita sa mergi descult.
Cineva, scria odata, ca acesta curte este o adevarata gradina Botanica, nu se insela. :-P Avea chiar si un palmier de 20 si ceva de ani.
La intrarea fiecarui apartament erau 3 usi:una de tantari, una normala si alta cu obloane.
In ultima zi, ne-a chemat la ea in apartament, unde a daruit fiecarei familii, cate 2 cani cu Lefkada. Mi s-a parut un gest minunat, venit din partea unei persoane pe care probabil n-o voi mai vedea niciodata.
Pentru mai multe imformatii intrati pe Remarobi.blogspot
Sau cautati in lista mea de prieteni Ourania Raftopoulou, si vorbiti cu ea pe privat, va da numarul de telefon, pentru discutii in amanunt.
Poze cu restul apartamentelor gasiti tot pe blogul pensiunii.
Sper sa va placa!!!
Moderator
Draga meama bucur ca ti-am fost de ajutor!!!!